Finally ~

Se trezise pe la ora şase dimineaţa, o oră nu foarte cunoscută lui, având în vedere că se trezeşte exact cu zece minute înainte să se ducă la şcoală, însă azi nu mai putea dormi nicicum. Avea prea multă energie, şi cu toate că azi trebuia să predea altcineva în locul lui, tot s-a dus la şcoală, dar nu în timpul orei, ci imediat când s-a terminat. A încercat să se ascundă de elevele sale, însă nu a reuşit şi mai toate fetele au sărit pe el. Noroc că se sunase de intrare şi au trebuit să se ducă la altă oră. A răsuflat uşurat şi a intrat în sală, zâmbind la faptul că nu era nimeni înăuntru şi a luat o minge de baschet, începând să arunce la coş, profitând de faptul că e singur.

Evelline simtea ca avea nevoie de o pauza. Exact, o pauza! Poate una mai mare ca altii, asa ca nu se dusese la ora urmatoare. Nu prea chiulea, ce'i drept. Nu o reprezenta pe ea, avand in vedere ca mai mereu era prezenta la ore si invata destul de bine, dar nu dorea sa se transforme intr'un "soricel de biblioteca". Oftase prelung tinand cateva caiete la pieptul sau. Se oprise in pragul salii de sport, observand un baiat care tot arunca mingiile la cos. Nu stia prea bine daca era elev sau profesor, de vreme ce era destul de noua. Totusi intra, asezandu'se fara sfiala pe una dintre asa zisele banci, lasand caietele pe genunchii sai.
-Chiul? intrebase putin mai incet, dar cat sa fie auzita, crezand mai mult ca sigur ca el era de fapt unul dintre colegii sai. Ce sa'i faci daca nu cunostea profesorii??

Îi plăcea să joace baschet. Era singurul sport care îi plăcea. Îl practicase şi când era mic, motiv pentru care acum este foarte înalt. Niciodată nu se dăduse în vânt după fotbal sau alte sporturi, poate doar înotul îi mai plăcuse, dar atât. Baschetul şi înotul le practica cel mai des. Zilnic chiar. Avea ore zilnic, şi cum elevii, pardon, elevele sunt leneşe şi vor să stea după el tot timpul, el le pune să joace baschet, iar pe băieţi fotbal sau baschet afară. Nu e atât de mare sala de sport pentru toţi şi băieţii sunt mai duri cu fetele. Ţinea minte că numai de trei ori într-o zi se luase de un băiat care ţipa la o fată. A oftat uşor la acest gând şi a aruncat mingea în spate, nedorind să vadă pe unde ajunge. Simţise prezenţa cuiva, apoi auzi şi vocea persoanei. /Chiul?/ Cum să chiulească? Profesorii nu chiulesc, nu? Sau cel puţin, nu se zice aşa. Deci nu putea zice că chiuleşte, căci nu era elev, deşi părea mult mai mic de douăzeci şi trei de ani.Avea acea faţă de copilaş micuţ, însă vocea şi maturitatea îl dădeau de gol în legătură cu vârsta. Avea o voce groasă şi masculină, care părea uneori rece, însă se putea transforma rapid într-un motănel adorabil şi copilăros. Se putea transforma în mai puţin de o secundă. Era expert la aşa ceva.
Întoarse capul puţin, dar foarte puţin către ea şi zâmbi scurt în colţul gurii.
-Ar trebui să te întreb eu asta, răspunse scurt şi direct, mai apoi întorcându-se cu totul către ea. Nu sunt elev.

Tresari imediat cum auzise "Nu sunt elev". Era clar, dadu'se de dracu, dar..oarecum, nu se panicase. De ce ar fi facut'o? realiza totusi ca facuse o mica greseala, confundand-ul cu un elev. Cine ar fi putut sa-si de-a seama? Si chiar si asa, pedeapsa nu ar fi fost una prea mare, cel putin asa'si imagina ea.
Deschise unul dintre caiete, prefacandu'se ca incepuse sa citeasca. De fapt nu avea chef de asta. Mereu si mereu cu nasul in caiete. Cand cu scoala cand cu muzica. Isi lasase capul pe spate si-si inchise brusc ochii, lasand sa'i cada caietul in brate.
redeschise ochii atintind'ui apoi asupra profesorului, privind-ul din cap pana-n picioare, distanta. Nu prea era genul care se sperie de orice sau ii sufoca pe altii cu intrebari. Era mai rebela, dar totusi, cat de cat, cu capul pe umeri, in comparatie cu alte fete. Cum s-ar fi zic, respecta "limita bunului simt" si nimic mai mult.
-Nu sunteti? Ciudat! Pareti mult mai..tanar.replica destul de incet spre sfarsit apoi isi lua privirea de la el si fixand cu privirea caietul, care acum era la picioarele sale.
-Oricum, puteti sa luati asta ca pe un compliment. adaugase ea, evitand sa-l tutuiasca.

Îl bufnise râsul când auzi că vorbeşte la persoana a treia cu el. Ştia că era profesor şi că aşa trebuia să i se vorbească, dar i se părea puţin ciudat, având în vedere faptul că nu era chiar atât de bătrân. Avea doar douăzeci şi trei de ani. De ce ar fi vorbit cineva aşa cu el? Nu e ca şi cum e o diferenţă gigantică dintre ei. Sau cel puţin aşa părea. Nu i-ar fi dat mai puţin de nouăsprezece ani. Poate doar optsprezece, dar nu mai puţin. Însă dacă ea ar fi venit în Coreea, clar lumea ar fi zis că e mult mai mare. E mai matură decât fetele de acolo.
Se întreba până când va arăta mai tânăr decât este. Până la cincizeci de ani? Haha, ar fi bine să fie aşa până atunci. Eventual să aibă o fată cu douăzeci de ani mai tânără decât el, nu? Râse în gândul său la acest gând, lovindu-şi fruntea cu palma imaginară, concentrându-se apoi către fată.
-Mmm... Merci atunci. Termină cu respectul ăsta exagerat şi mai vorbim, ce zici? A zâmbit, făcând uşor cu ochiul, trecând cu mâna prin părul său blond, dar care peste puţin timp va fi brunet.

-Cum zici tu. spusese de data aceasta mult mai relaxata.
Acum se intinsese pe banca, cu picioarele stranse, frumos si cu mainile pe langa corp, privind tavanul, bine-mersi. Nici nu-l mai privea. Ai fi crezut ca ar fi fost gata sa faca cateva abdomene bune. Si-asa trebuia sa mai slabeasca, dupa parerea ei, dar nu avea de gand tocmai acum. Nu'i placea cand se holba cineva la ea. O facea sa se simta mult mai ciudata decat era ea de obicei.
Clipi des, apoi isi lasase capul pe spate astfel incat sa-l priveasca apoi, iar pielea gatului sa fie intinsa perfect. Acum imaginea lui in ochii ei aparea total rasturnata: cu capul in jos si picioarele in sus. Era chiar amuzant. Nu durase mult si incepu sa rada, fara sa'si de-a seama. Totul era clar: devenise o nebuna, ori la propriu ori la figurat, dar totusi devenise una. Nici nu se mai intreba oare ce ar fi in gandul asa zisului profesor auzind'o cum rade, pur si simplu, de starea lui in ochii ei. De fapt, nu daduse niciun indiciu din cauza caruia ar fi ras, poate doar privirile cu care-l incoltea.
-Si totusi, de cand esti profesor? intreba usor curioasa fara sa-si schimbe pozitia corpului.

Părea singura fată care nu îi făcuse încă, ÎNCĂ, avansuri. Nu se terminase ziua, deci nu trebuia să zică sigur că nu îi va face. Oricum, deja se obişnuise şi nu mai era atât de ciudat ca la început. Nu înţelegea totuşi de ce toată lumea întoarce capul după el şi încep să şuşotească chestii. Ştia că era frumos, sau mă rog, drăguţ, căci nu era chiar atât de narcisist, dar nu crezuse vreodată că va ajunge să fie băiatul ideal al multor fete. Îi plăcea să fie iubit, adorat şi chestii dar totul până la un punct. Unele deja îl urmăreau peste tot. Chiar şi la baie! Groaznic.
Îi fusese spartă această micuţă lume a gândurilor de râsul fetei colorat şi copilăros, care părea destul de drăguţ totuşi, motiv pentru care începu să chicotească. Păcat că nu era genul care să râdă din cauza că o persoană râde, dar, dacă ar fi fost acel gen de persoană, clar nu s-ar mai fi oprit şi ar fi fost o atmosferă destul de ciudată.
Ea îl întrebase de cât timp este profesor. De un an era, adică, aşa ţinea minte, dar ca să fie mai sigur, şi-a scos din buzunar iPhone-ul băgat într-o carcasă de parcă era ciocolată şi verifică o dată.
-De un an. Ce, sunt prea tânăr pentru a fi profesor? Ridică privirea ciocolatie, însă nu se putea observa asta din cauza lentilelor albastre pe care le purta.

Isi ridica capul, infigandu'si coatele in acea banca si rezemandu'se at de cat in ele. Era imbracata in vesnica sa jacheta neagra, asemenea cu fusta, care o opreau din a face exercitii, din cauza disconfortului. Cu toate acestea, Evelline nu se putea lauda ca alte dati ar fi participat cu "ardoare" la ora de sport. Doar asista marea majoritatea timpului, pe banca, sau eventual, facea incalzirea, dar nimic mai mult. Ea considera ca alerga destul dupa cainele sau, si nu prea mai avea rost si la cursuri, cand avea si ea "pauza" de la Blacky.
-Din nou acelasi raspuns: da. Da, esti! zise usor glumeata apoi zambetul ii pieri incetul incetul de pe buze.
Nu era tipul ala de fata care sa rada in orice momente, ci afisa un zambet usor calm, relaxat, si nimic prea calm. Nu socializa chiar atat de mult, si deseori era considerata ciudata doar pentru simplul fapt ca-n anumite momente avea nevoie de liniste. Nu avea ce sa faca. Stia ca ceilalti vorbeau asa din cauza ca nu au apucat sa o cunoasca, dar chiar si asa se simtea si ea cate-odata o ciudata. Oftase prelung, producand totodata cu acesta un mic ecou ce rasuna scurt in sala.