Sleep is for the weak.

Era in jur de ora cinci dimineata, nu dormise toata noaptea, defapt era un fel de obicei sa nu doarma noaptea, daca il putea numi chiar asa. Uneori chiar nu-i era somn si asta o enerva la culme stiind ca a doua zi avea sa adoarma la ore, dar decat sa stea in pat incercand sa adoarma mai bine se plimba prin camin, insa fara sa faca galagie.
I se facuse foame asa ca intra in bucatarie urmata , desigur, de pisica sa, pe care n-o lasa niciodata singura, o lua si la scoala, chiar daca uneori profesorii nu o lasau sa faca asta, tinea mult la ghemul acela de blana si nu stia sigur de ce, probabil era singura sa prietena loiala.
Lua o cutie de lapte din frigider si un bol din dulap, apoi turna lichidul alb in bol lasandu-l jos in fata pisicii, intotdeauna avea grija ca pisica sa sa manance prima.

Nu dura mult si se trezise pana si Evelline cu noaptea in cap, care obisnuia mereu sa leneveasca in pat pana la orele pranzului. Nu ca ar fi fost ea chiar atat de matinala, dar latraturile lui Blaky o trezisera instantaneu. Se imbraca iemdiat cu ce apuca, o pereche de blugi scurti, albastri, si un tricou galben, si cobori la parter, cascand de zor. Blaky era inca un pui asa ca tanara insista sa-l dreseze din timp. Era o rasa destul de "periculoasa", asa ca timpul cat el era inca pui putea fi foarta avantajos pentru lectiile de dresez. Acesta se opri in dreptul bucatariei, unde, se pare, observase pe cineva. Evelline il prinse din urma. Desi latrase acu mcateva minute la ea, ca sa o trezeasca semn ca trebuie sa iasa afara, acum insa nu mai latra cand o observase pe tanara de langa frigider.
-Deranjez? intreba zambind Ev ciocanind in usa care era larg deschisa.
Se asezase in pragul usii, in timp ce Blacky se dusese repede la pisica, mirosind'o de zor, si fara sa latre. Daca nu l-ar fi dat de gol forma corpului, n-ai fi crezut nici pe departe ca e doberman adevarat.

Verişoara sa de... şapte ani? Da, şapte ani venise să îl viziteze foarte dimineaţă şi îl cam luase pe nepregătite. Ştia că erau apropiaţi şi verişoarei lui îi plăcea să stea cu el, dar chiar nu se aştepta ca ea să vină tocmai din Coreea cu soră-sa doar pentru a-l vedea. Şi el nici măcar nu era treaz. Dăduse buzna peste el, care era băgat în pat, doar în boxeri.
-Oppa!! Trezeşte-te! Am veniiiit!. Se auzi o voce copilăroasă şi ascuţită care îl făcu să tresară, dar nu numai asta, ci faptul că îi atinse pielea caldă cu mâna sa rece. De când o ştie avea mâinile reci. Fata asta nu are sânge în ea, ce naiba? se întrebă în gând, înfăşurându-şi pătura în jurul corpului său ca să nu vadă copila prea multe lucruri. O îmbrăţişase cu greu, datorită acelei pături, însă reuşi totuşi şi se duse rapid să se schimbe cu o pereche de pantaloni albi, scurţi şi cu un tricou alb, iar deasupra o cămaşă în carouri. Vocea ascuţită şi copilăroasă se auzi iar, trăgându-l de mână.
- Oppa, hai să ne jucăm 'ascunsa!, zise ea. Abea se trezise şi ea dorea să se joace? Oh, dar din moment ce a venit, măcar să îi facă pe plac. A dat din cap şi s-a dus în bucătărie, ascunzându-se într-un dulap, care se afla sub chiuvetă. Dar în timp, începuseră să se audă voci, care nu erau ale verişoarei ei. /Deranjez?/ Vocea care spusese asta o recunoscu imediat. Părea fata de la sala de sport. Dar a preferat să stea acolo şi să asculte în continuare conversaţia.
Era praf, foarte mult praf, şi el cum era alergic, a strănutat destul de tare şi îşi astupă gura imediat sperând ca nimeni să nu-şi fi dat seama.

Satena incepu sa chicoteasca de zor cand il vazu pe Blacky cum fugise langa pisica, prietenos. Incepea sa se intrebe cum oare va fi comportamentul lui peste 2 ani si daca va reusi, totusi, sa-l dreseze, sau daca el va fi chiar atat de agresiv, ca toti "semenii" lui.
La un moment dat tresarise cand auzise acel "zgomot". O privi pe fata, mirata. Nu avea cum sa scoata acel zgomot de vreme ce nu avea cum. Si daca auzise ea bine, fusese chiar un stranut. Il privi pe sub sprancene pe Blacky care isi ascutise imediat urechile si privea spre dulapiorul de sub chiuveta. Venise repede langa el, mirosind de zor usile si incepand apoi sa maraie. Evelline venise repede langa el, dobermanul incepuse sa latre tare.
-Blacky, ce e baiete? Inceteaza!
Tanara privire apoi spre dulapior, curioasa. Ce ptuea sa-l starneasca asa pe Blacky? isi lua inima in dinti, se lasa pe vine in fata dulapiorului si ciocani usor in una dintre usile sale. nu astepta niciun raspuns ca si deschise repede usile, gasind-ul pe profesorul ei acolo.
-Hmmm...spion sau prieten? intrebase ea in gluma, mai mai ca incepu' sa rada cand il vedea in ipostaza aia. Blacky, langa picioarele sale, maraia usor, potolindu-se de data aceasta din latrat, dar tot maraia si-l fixa cu privirea.

Tresări în momentul când auzi acel lătrat şi mârâit, gândindu-se că probabil ăsta îi va fi sfârşitul amar al vieţii lui frumoase şi interesante, rămânând singur pentru totdeauna. Ăsta era clar destinul lui. A oftat, dând să deschidă uşile dulapului, dar cineva le deschise înainte. Era fata aceea, Evelline parcă o chema. Nu mai ţinea minte, nu era genul de profesor care să înveţe absolut fiecare nume al elevilor săi. Însă pe al ei îl reţinuse fiindcă era destul de drăguţ şi îi plăcuse numele de prima dată când îi citise fişa medicală pe care o primi la începutul anului de la ea. Revenind totuşi la situaţia de mai devreme. Era destul de jenant pentru el să fie găsit în asemenea ipostază de o elevă de-a lui. Damn it, reputaţia mea... îşi zise în gând şi ieşi de acolo, aranjându-şi hainele şi privind în sus de parcă ar fi fost cine-ştie-ce fiţos.
-PRIETEN! răspunse rar şi clar la întrebarea fetei. Mă jucam doar cu verişoara mea, continuă apoi întorcând capul către ea şi zâmbind în colţul gurii. Trecu cu limba peste buzele rozalii, fine şi moi şi în scurt timp auzi vocea cunoscută a verişoarei lui care veni rapid către el şi îl îmbrăţişă. Abea dacă îi ajungea până la talie. Se simţea atât de înalt faţă de ea. De fapt, era mai înalt decât majoritatea persoanelor pe care le cunoştea.
-Oppa, cine e ea? E cumva prietena ta? întrebă ea, ridicând degeţelul mic. Îşi aduse aminte că se uitase cu ea la un episod din Naruto, parcă aşa se numea, şi făcuse un băiat aşa, dar chiar nu se aştepta ca ea să îl imite. Îl bufni râsul şi dădu din mâini în semn că nu, şi de asemenea şi din cap, dar mai apoi ducându-şi o mână după gâtul fetei, trăgând-o mai aproape de el.
-Nu, nu. E eleva mea!
-Oppa! Ştii bine că poţi să-mi zici orice. Aşa că nu nega! E prietena ta? întrebă iar ea, şi oftă. Ştia bine că dacă îi dă dreptate, scapă de întrebările ăstea, aşa că a dat pur şi simplu din cap în semn că da, apropiindu-se de copila mică din faţa sa.
-Da, e, dar rămâne secret, okay?
-Ne! aprobă ea şi o luă la fugă din bucătărie către camera unde stătea Myoung Jae.
-Scuze pentru asta. Doar că, dacă nu zic ca ea, nu mai scap, zise şi făcu o plecăciune, ducându-şi mâna la ceafă.

-Verisoara? intreba usor mirata.
Nu asteptase mult ca parca si primise un "raspuns", prin venirea acelei fetite care-l imbratisase pe el. O privea oarecum blanda, dulce. Era atat de mica la inaltime in comparatie cu profesorul sau. Isi inclina capul intr'o parte, ce'i drept, fiind putin mirata de intrebarile fetite. Se gandea oare ce era la "copiii din zilele noastre" si ce ar urma ei sa invete. Nu se putu abtine si chicoti usor cand il privise pe Myoung Jae care ii raspunsese la intrebari. Cand micuta pleca, Evelline se rezema putin de bufet, privind-ul amuzata pe asa zisul profesor al sau care facuse o scurta plecaciune in fata ei. Se vedea ca era putin stanjenit, nu alta. Oricum, Ev rase usor, cu o oarecare teama de a nu-l supara.
-Stai fara griji. E mica si curioasa, si din cate mai observ eu..si neastamparata. zise facandu-se ca se uita in urma ei.
-Nu a fost nicio problema. Din contra, nu-mi strica sa mai rad si eu putin, asa, la prima ora. zise ea facand-ui scurt cu ochiul si-apoi il batu pe umar, prieteneste.
Blacky veni repede la picioarele lui, "incercand" sa se joace cu pantofii pe care el ii purta, si cum vedea ca nu'i merge apuca de pantalonii acestuia, tragand de el. Ev se lasa imediat pe vine, incercand sa'l ia pe Blacky de acolo, care parea ca nu dorea sa renunte chiar asa usor la pantalonii lui.
-Da'i drumul! Acum!
Dobermanul nu renunta chiar atat de usor si continua sa traga de ei. Tinandul in continuare in brate, Evelline isi ridica privirea asupra profului.
-Cred ca acum trebuie si eu sa-mi cer scuze.
Nu durase mult si Blacky trasese intr-un final tare de pantaloni lui, care, intr-un final, se cam rupsesera..
-Mmm...e un semn ca te place.. zise tanara amuzata reusind in sfarsit sa indeparteze puiul de doberman si-l tinea strans in brate, incercand sa'si astampere rasul.
-Cred...